some_text

Parohia Pogorârea Sfântului Duh Sfântul Nicolae Militari

Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor

Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă seminţele şi paiele; paiele le împrăştie vântul, iar seminţele cad la picioarele Stăpânului şi sunt strânse în jitniţe, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă şi trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca din vreme să facem singuri judecată cu noi înşine şi noi înşine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăinţă. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie şi omul care s-a înrobit păcatului.

Pocăinţa este schimbarea modului de a gândi, revizuirea părerilor omului, schimbarea vieţii lui. Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar, iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber. Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate, iar mintea este ocupată numai de cele lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Dar, când raza luminii dumnezeieşti va pătrunde în sufletul nostru, atunci vom vedea neadevărul şi urâciunea din noi. Dacă vom conştientiza nimicnicia noastră duhovnicească şi vom dori din tot sufletul să ne îndreptăm, suntem aproape de mântuire.