some_text

Parohia Pogorârea Sfântului Duh Sfântul Nicolae Militari

Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor

La prima vedere, nu ai fi zis ca aveai in fata un urias al rugaciunii, insa treptat linistea dinspre el te cuprindea ca un balsam.

 Un ucenic isi aminteste: Bateam la usa chiliei sale la ora 9.30. Pana atunci el isi facea rugaciunea. Imi deschidea. Intram, ma asezam. Tacere lunga. Intrebam, continuand discutia inceputa in ajun.
 – Exista un secret al rugaciunii neintrerupte?
 – Exista. Secretul este sa ai dorinta de Dumnezeu dinlauntru. Daca ai aceasta dorinta, ai totul: bucuria de a te ruga, puterea de a te ruga. Dar trebuie sa existe aceasta sete de Dumnezeu. Sa fie dorul de Dumnezeu. Dor mare. Acolo in tine. Sa se aprinda dorul. Si cand se aprinde dorul, arzi de dor.
 Dupa o lunga tacere, el continua:
 – M-am intrebat: Ei, Sfintii Parinti, cum puteau? Ei cum puteau, si eu nu? Si am incercat. Si atunci am reusit! Si atunci am simtit dorinta de Dumnezeu. Dorul de Dumnezeu se aprinde dupa rugaciune.
 – Cum se mentine ardoarea aceasta, sa nu se stinga?
 – Prin nevointa. Multa nevointa. Si nevointa trebuie impartita. Tot timpul, ziua si noaptea. Numai “Doamne Iisuse” am zis. Atat. Fara lecturi. Cand oboseam in picioare, stam pe scaunel. Daca oboseam pe scaunel, faceam inchinaciuni, metanii. Schimbarea pozitiei – pentru alungarea monotoniei, a atinelii. Mai mult in picioare. Alternand cu inchinaciuni. Pentru solicitarea trupului, evitarea starii autohipnotice, pentru trezie.
 – Cu ochii deschisi sau inchisi?
 – Cu ochii deschisi. Totdeauna.
 – Sincronizati rugaciunea mintii cu respiratia, cum zic unii parinti? Adica inspiratie la “Doamne, Iisuse Hristoase” si expiratie la “miluieste-ma”?
 – Nu. Eu nu tin cont de respiratie. Respir cum imi vine. Dorul acesta spre Dumnezeu ne duce spre El. Si mereu ma gandeam: Ce-i determina pe acei pustnici de altadata sa se ascunda in crapaturile stancilor si sa se roage acolo? Cum erau in stare?

 Atunci, in august, 1989, inaintea zilelor Schimbarii la Fata, Parintele Calinic mi-a spus inca o data, in chip de testament:
 – Secretul este sa dobandesti inlauntrul tau dorul de Dumnezeu. Dorinta mare de El. Numai asta iti tine ardoarea catre lumina. Numai asta: dorinta si trebuinta de El. Aprinde valtoarea inlauntrul tau.

 Parintele Vasile de la Lainici, povesteste:
–  In 1983, am fost si eu la Sfantul Munte Athos; ma interesam cu sete sa aflu despre isihasm, la izvor, despre rugaciunea inimii, voiam sa lucrez. Si un monah athonit imi vorbeste: “Tu de unde vii?”. Zic: “De la Manastirea Lainici”. El zice: “Tu pe noi ne intrebi de rugaciunea inimii? Pai la Lainici il aveti pe Parintele Calinic Caravan! Pe el sa-l intrebi!”. Asa de tacut era parintele Calinic, ca noi nu-l cunosteam, dar pe Athos se stia de dansul. A fost mai mare decat am stiut noi. Nu avea darul cuvantului, dar era traitor intens. El nu-ti explica, numai din linistea lui puteai lua abundent, din bogatia lui.
 – Daca te invredniceai.
 – Da, asa. L-a ferit Dumnezeu de darul grairii frumoase, ca sa nu se slaveasca! Isi urma calea, nestingherit de nimeni.

(fragmente putin prelucrate dintr-un articol aparut in “Formula AS”)