some_text

Parohia Pogorârea Sfântului Duh Sfântul Nicolae Militari

Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor

Sfinţenie

„Lui Iisus toate lucrurile, întâmplǎrile, oamenii de tot felul, pânǎ şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridicǎ pe oameni la raţiunile mai presus de fire ale Providenţei.

Pe copii de pildǎ, Iisus I-a gǎsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei deşi nu înteleg nimic şi nu schiţeazǎ nicio împotrivire dialecticǎ, cred totul şi pun întrebǎri uimitoare din credinţǎ. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divinǎ e un lucru de la sine înţeles. Nu în zadar s-au alǎturat aceste douǎ cuvinte: copilǎrie şi sfinţenie. De fapt omul începe viaţa cu sfinţenia; apoi o pierde; devine: întrebǎtorul cumplit al veacului acestuia. Acum întreabǎ din ne-credinţǎ. Urmeazǎ o viaţǎ zdrobitǎ de toate urmǎrile necredinţei. Acestea scot din om sau un umilit şi înţelepţit sau un rǎzvrǎtit cu desǎvârşire. Iatǎ de ce marile concluzii, ca de pildǎ a lui Solomon: a deşertǎciunii lucrurilor de sub soare (Ecclesiast 1,2), sau a lui Socrate: a cǎrui singurǎ ştiinţǎ sigurǎ a fost cǎ sigur nu ştie nimic, şi a altor mǎrturisiri sincere de neputinţǎ şi tragedie a omului, îi apropie iarǎşi, ca pe nişte copii, de Dumnezeu.

Mare preţ are prima nevinovǎţie a vieţii. Dar nǎscuţi din nou sunt şi oamenii lǎmuriţi prin cuptorul smereniei. …Parcǎ se întrevede explicaţia de ce toţi înţelepţii iubesc copiii: sunt din aceeaşi familie spiritualǎ.