some_text

Parohia Pogorârea Sfântului Duh Sfântul Nicolae Militari

Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor

Nici un om nu poate fi instruit într-o disciplină dacă nu crede în lucrurile predate. Cu atât mai puţin va reuşi cineva să devină monah dacă ajunge să considere drept imposibile cerinţele Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice. De aceea, Sfântul Nil Sorski subliniază: “Întrucât mulţi fraţi evlavioşi vin la mine, poftind a vieţui la noi, iar eu în multe rânduri lepăd această poftă a lor (fiindcă sunt om păcătos şi puţin la minte, neputincios cu sufletul şi cu trupul), însă dânşii, lepădaţi fiind de mine, nu mă lasă în pace şi nu contenesc a-mi face supărare, drept care se fac la noi tulburări, cugetat-am astfel: dacă este voia lui Dumnezeu ca ei să vină la noi, cade-se lor a şti predaniile Sfinţilor, şi a păzi poruncile lui Dumnezeu, şi a plini predaniile Sfinţilor Părinţi, iar nu a veni cu dezvinovăţiri şi a-şi îndreptăţi răspunsurile cele din păcate (Ps. 140:4), şi a nu zice: “Cu neputinţă este acum să vieţuim după Scriptură şi a urma Sfinţilor Părinţi”” (Scrieri ascetice…, p. 9). Cel care se îndoieşte de veridicitatea păstrării poruncilor evanghelice nu este potrivit pentru viaţa monahală. De fapt, nu este potrivit pentru viaţa creştină în general. Nimeni nu poate să urmeze o cale de care se îndoieşte. Chiar dacă poruncile par grele, trebuie să ne străduim măcar să le îndeplinim, iar harul lui Dumnezeu ne va veni în ajutor. “Însă, deşi neputincioşi suntem, ci, pe cât ne stă în putere, trebuie să ne asemănăm şi să urmăm pururea pomeniţilor şi fericiţilor Părinţi, chiar dacă nu ne e cu putinţă să ajungem la măsuri deopotrivă cu ale lor. Iar dacă cineva nu doreşte lucrul acesta, să înceteze a face supărare ticăloşiei mele, fiindcă pe unii ca aceştia îi trimit de la mine deşerţi, precum am zis mai înainte, căci nu eu vin la dânşii, căutând a stăpâni peste ei, ci dânşii, venind la mine, mă silesc la aceasta” (Scrieri ascetice…, pp. 9-10). Sfântul Nil îi îndepărtează de la sine pe toţi ucenicii care nu păstrează o credinţă dreaptă. El nu se declară drept stăpân al ucenicilor, ci drept servitor al lor. Însă nimeni nu îi poate ajuta pe cei care nu doresc acest lucru. De aceea, Sfântul Nil nu este de acord să îşi asume erorile celor care din rea-voinţă şi necredinţă se leapădă de drumul crucii. “Iar dacă nici cei ce petrec la noi nu vor năzui să păzească acestea şi nu vor asculta de cuvântul pe care îl grăiesc lor din Sfintele Scripturi, eu pentru dânşii nu voiesc a da seamă, din pricina nesupunerii lor, şi nevinovat sunt. Iar dacă poftesc a vieţui aşa cum am zis, pe unii ca aceştia fără împiedicare îi primim, grăindu-le lor cuvântul lui Dumnezeu” (Scrieri ascetice…, p. 10). Esenţa acestei predanii stă în formularea ei strict scripturistică şi patristică. Însă mai există un aspect de bază: credinţa în Sfânta Tradiţie. Credinţa că poruncile pot fi împlinite. Fără această credinţă nu am făcut încă nici un pas pe lungul drum al mântuirii…