some_text

Parohia Pogorârea Sfântului Duh Sfântul Nicolae Militari

Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor

Mândria minţii este mândria satanică, care Îl tăgăduieşte pe Dumnezeu şi Îl huleşte pe Sfântul Duh. Din această pricină se şi vindecă foarte greu. Este un întuneric adânc, care împiedică ochii sufeltului să vadă lumina care se află înlăuntrul său şi care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.

Mândria inimii însă nu este rod al mândriei drăceşti, ci ia naştere din diferite stări şi întâmplări: bogăţie, slavă, cinstire, daruri sufleteşti şi trupeşti (inteligenţă, frumuseţe, putere, îndemânare şi altele). Toate acestea îi fac pe oamenii lipsiţi de minte să devină trufaşi, înfumuraţi, însă fără să ajungă atei. Aceştia de multe ori sunt miluiţi de Dumnezeu, înţelepţiţi şi îndreptaţi. Inima lor se smereşte, încetează să mai caute slava deşartă şi astfel se tămăduiesc.

Lucrarea duhovnicească care să vă preocupe să fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibăreşte în ea, ca un  şarpe veninos, mândria, patima care dă naştere multor rele, care omoară virtuţile şi înveninează totul? Trebuie totdeauna să fiţi cu luare-aminte faţă de această răutate luciferică.

Cred că nu greşesc dacă spun că toată preocuparea noastră duhovnicească constă în descoperirea şi nimicirea mîndriei şi a odraslelor ei. Dacă ne izbăvim de ea şi se sălăşluieşte în inima noastră smerita cugetare, atunci le avem pe toate, căci acolo unde se află adevărata smerenie, se află adunate şi toate celelalte virtuţi care ne înalţă până la Dumnezeu.